vineri, 10 octombrie 2014

Ne-am lansat!!

            Cu ocazia Zilelor educaţiei nonformale şcoala noastră a dat startul oficial proiectului "Realizarea dimensiunii europene a şcolii prin integrarea de modele europene în şcolarizarea copilului cu dizabilităţi.".
               Lansarea a avut loc în compania a aproximativ 40 de invitaţi dintre care reprezentaţi ai presei locale, părinţi, cadre didactice de la şcolile din zonă, reprezentanți ai ONG-urilor și ale  autorităților locale. Astfel au fost oferite informaţii despre programul Erasmus+, au fost prezentate obiectivele și scopurile proiectului și au fost aduse informații referitoare la fiecare curs prevăzut în proiect.



 Am realizat și panoul de prezentare a proiectului cu informații referitoare la Programul Erasmus+ dar și cu afișul proiectului și rezultatele selecției participanților.

Câteva poze de la lansarea proiectului.



            Prezentările au fost urmate de întrebări adresate echipei de proiect. Întrebările s-au referit la conținutul cursurilor care vor urma a fi parcurse dar și la partenerii din cadrul proiectului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu